BOMBĂ! Sistemul îl pregătește pe Emil Boc, în locul lui Ciucă, candidat la prezidențiale?!

Goana după scaunul de la Cotroceni a activat, în ultima perioadă, aspiranții la prima funcție din stat. În timp ce Nicolae Ciucă face publicitate din bani publici unei cărți, alții se dau în spectacol pe paginile de socializare și scot ce e mai bun din ei, doar, doar ajung la inima electoratului. Majoritatea candidaților îi cunoaștem, pentru că partidele au avut grijă să ni-i prezinte cu mult timp în urmă, chiar înainte de locale. Sunt alții, însă, care se pregătesc, în tăcere, pentru cea mai aprigă bătălie electorală din acest an. Sursele noastre de la nivel central ne-au informat faptul că se „plămădește” un alt candidat decât Nicolae Ciucă, pe fondul scandalului care se învârte în jurul cărții „Un ostaș în fruntea țării” și a banilor plătiți de PNL din fonduri publice pentru producerea și montarea panourilor care promovează volumul.

Emil Boc, primarul Clujului, ar fi opțiunea liberalilor pentru prezidențiale. Nu este o surpriză, pentru că numele lui Boc a fost vehiculat de fiecare dată, în contextul alegerilor prezidențiale, însă de data aceasta se conturează, tot mai mult, această posibilitate… mai mult decât până acum.

După Băsescu și Iohannis, România ar putea avea al treilea primar președinte

Așadar, după două mandate Băsescu și două mandate Iohannis, n-ar fi exclus ca România să aibă un al treilea primar președinte, în persoana lui Emil Boc.

O scurtă retrospectivă, așa, ca să vă amintiți, Traian Băsescu a fost primarul Capitalei în perioada iunie 2000 – iunie 2004; iunie – decembrie 2004… până când a ajuns președintele României. Klaus Iohannis a fost primarul Sibiului în perioada 2000-2012, până când a ajuns și el președintele României. Ambii, 10 ani în fruntea țării. Traian Băsescu din decembrie 2004 până-n 2014, și Iohannis, din 2014 până în decembrie 2024. Și urmează, cu voia dumneavoastră, primarul Clujului, cu 5 mandate la activ, ales pentru al 6-lea mandat pe 9 iunie, să fie președinte. O fi vreun semn?!

Boc, tot mai activ pe rețele de socializare

Revenind, Emil Boc își vede de-ale lui, dar își pregătește, în tăcere, lungul drum și anevoios spre Cotroceni. Desele apariții TV ne demonstrează că direcția îi este clară, având un singur obiectiv: să ajungă președintele… tuturor. Boc este mai activ ca niciodată și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde încearcă să ne convingă despre cât de bun e și cât de mult vrea să ajute pe toată lumea, inclusiv producătorii locali, dacă ar fi să ne luăm după ultima postare de pe contul său de socializare…. Parcă nici în cursa de la locale nu l-am văzut atât de dedicat românilor așa cum îl vedem acum!

Nicolae Ciucă – PNL, George Simion – AUR, Kelemen Hunor – UDMR, Elena Lasconi – USR, Diana Şoşoacă, sunt numele pe care partidele politice din România ni le-au suflat, încă de dinainte de 9 iunie, ca și candidați la alegerile prezidențiale. Asta, în timp ce PSD, cel mai mare partid de la noi, menține suspansul… cu un Ciolacu nehotărât, unii trag cu ochiul spre Mircea Geoană, însă nu prea mai are susținere externă, dar aici e altă poveste care merită dezbătută într-una din edițiile următoare. Vă spunem doar că Marcel Ciolacu, dacă va candida, ar putea fi susținut, pe modelul lui Nicușor Dan, de același miliardar de origine română de la Londra, Sir George Iacobescu, ce a condus până de curând uriașul proiect CANARY WHARF. Sprijinul lui Iacobescu pentru Nicușor Dan ar fi unul interesat, acesta dorind să dezvolte în România proiectul Zona Metropolitană București, unde are nevoie de sprijinul primarului. Pe această linie ce-l vizează pe Nicușor Dan s-a constituit și sprijinul britanic pentru candidatura la prezidențiale a lui Marcel Ciolacu, împotriva voinței lui Iohannis, după cum Cozmin Gușă, candidat și el la prezidențiale, a relatat, recent.

Gușă susține ca Iacobescu a preluat în mod neașteptat proiectul „Ciolacu Președinte” și se implică deja activ în reușita lui, alături de licuricii britanici, lucru care dă fiori liberalilor, căci Iacobescu a demonstrat deja în trecutul recent ca unde pune mâna… crește un lider politic. Că va fi Marcel Ciolacu sau nu, rămâne de văzut, cert este că, până la urmă, niciun nume din cele de mai sus nu e bătut în cuie și oricând formațiunile politice ne pot face surprize.

Pentru că, da, jocuri de culise și strategii încă se fac. Surse Replica, de la nivel Central, ne-au dezvăluit faptul că sistemul se pregătește să-i dea lovitura de grație liderului lor Nicolae Ciucă. Pesemne nu se așteptau ca a sa carte să iște un ditamai scandalul care se învârte în jurul banilor plătiți de PNL din fonduri publice pentru producerea și montarea panourilor care promovează volumul „Ostaș în fruntea țării”, așa că s-a decis schimbarea strategiei.  Plus că s-au făcut mai multe analize și s-a ajuns la concluzia că Nicolae Ciucă n-are șanse de câștig, mai ales dacă îl va avea contracandidat pe Marcel Ciolacu. Iar pe lângă asta, nici sondajele nu-l scot favorit.

Așa că a intrat în cărți fostul premier și actualul primar al Clujului, Emil Boc, deși nici acesta nu stă bine la capitolul imagine. Numele lui Boc este legat de tăierile de pensii și salarii din perioada crizei, din 2010, iar cu această speță șacalii l-ar mânca de viu în campania electorală, dacă se va decide, în final, să-l scoată pe tavă.

Acestea fiind spuse, așteptăm să se arunce zarurile! Interesantă este, însă și poziția lui Iohannis, după cum susținea, recent, chiar Traian Băsescu care susține candidatura lui Boc. Dacă Iohannis încă ține sub control PNL-ul și spune «Ciucă va fi», atunci Ciucă va fi. Însă, Klaus Iohannis are semnalele lui și, cu toată dragostea care i-o poartă lui Cucă, trebuie să accepte realitatea… Dacă se va face schimbarea, nu va interveni și va lăsa decizia la latitudinea partidului.

Mirela PASCAL, Mariana MURAT
Replica Online.ro

Precizări:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Atunțuri publice

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un