SIGURANȚĂ ÎN TRENURI – 80 de elevi legitimați, iar Nyx și Gam au “mirosit” ghiozdanele

Pe parcursul celor trei săptămâni de când a început noul an școlar, polițiștii au desfășurat mai multe activități pentru siguranța elevilor. Acțiunile nu s-au desfășurat doar în cadrul unităților de învățământ sau în zonele adiacente acestora, ci au fost completate de verificări ale microbuzelor școlare sau acțiuni în trenurile de călători.

O activitate importantă a fost realizată în această dimineață de polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș, care au acționat împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic, ai Biroului Siguranță Școlară și al jandarmilor, în patru trenuri de călători.

Activitățile au avut ca scop prevenirea infracțiunilor comise cu violență, a furturilor și a consumului de substanțe interzise, dar și informarea elevilor cu privire la pericolele generate de nerespectarea normelor de siguranță din zona căilor ferate.

În cadrul activităților desfășurate, aproximativ 80 de persoane – majoritatea tineri – au fost legitimați, iar ghiozdanele sau bagajele acestora au fost mirosite de către Nyx și Gam.

Întrebați despre posibile nereguli care ar putea fi găsite prin bagaje, elevii au răspuns că nu au temele făcute.

Întrucât siguranța este cel mai frumos bagaj pe care îl putem lua cu noi, polițiștii au realizat acest demers într-un cadru empatic și deschis, cu scopul de a impune o atenție sporită pentru prevenirea incidentelor și pentru construirea unui mediu de călătorie sigur.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Atunțuri publice

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

ULTIMA ORĂ. Exercițiu de testare a Planului Roșu de Intervenție pentru un accident rutier cu victime multiple în Pasul Gutâi

Având în vedere Programarea exercițiilor privind managementul situațiilor de urgență în anul 2026, astăzi, 4 august, de la ora 18.00,

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,