Bătaie într-un imobil din Sighetu Marmației: două femei implicate

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș continuă să intervină cu fermitate și să dispună măsuri legale în cazurile de violență sesizate, protejarea victimelor acestor fapte fiind o prioritate constantă. Luni, 12 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre faptul că într-un imobil situat pe strada Dragoș Vodă din localitate are loc o agresiune între două persoane.

În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au stabilit că între două femei ar fi avut loc discuții contradictorii care au degenerat în acte de violență.

Polițiștii au evaluat situația și întrucât au constatat că victima se află într-o situație de risc iminent au emis ordin de protecție provizoriu pentru protejarea acesteia., femeia refuzând însă monitorizarea electronică a agresoarei.

În cauză, a fost înregistrat dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar sub coordonarea procuroului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, cercetările sunt continuate în vederea dispunerii măsurilor legale.

Polițiștii reamitesc cetățenilor că orice formă de violență reprezintă o faptă gravă, care trebuie sesizată de îndată. Prin intervenția lor rapidă polițiștii pot salva vieți și sunt pregătiți să dispună măsuri ferme pentru protejarea victimelor.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Atunțuri publice

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

ULTIMA ORĂ. Exercițiu de testare a Planului Roșu de Intervenție pentru un accident rutier cu victime multiple în Pasul Gutâi

Având în vedere Programarea exercițiilor privind managementul situațiilor de urgență în anul 2026, astăzi, 4 august, de la ora 18.00,

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,