O postare publicată de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului despre Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare a generat o reacție fermă din partea reprezentanților Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice), readucând în atenția publică una dintre cele mai sensibile teme ale istoriei religioase din România: destinul patrimoniului greco-catolic după anul 1948. La prima vedere, textul publicat de Episcopia Ortodoxă este o prezentare istorică și arhitecturală a unuia dintre cele mai importante monumente religioase ale orașului. Sunt descrise etapele construcției, particularitățile arhitecturale, lucrările de restaurare și rolul pe care biserica l-a avut după reînființarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului în anul 1990. Controversa apare însă în modul în care este prezentată perioada anterioară anului 1948.
Versiunea Episcopiei Ortodoxe
Potrivit materialului publicat de Episcopia Ortodoxă, actuala Catedrală Istorică a fost construită între anii 1905 și 1911 sub îndrumarea protopopului Alexandru Breban și este prezentată drept „biserica românilor creștini băimăreni”. Textul afirmă că lăcașul „a fost și este biserica comunității, a credincioșilor care în 1948 au revenit la Biserica Ortodoxă cu lăcașul lor de cult” și susține că aici s-au săvârșit „liturghii ortodoxe din primul ceas al zidirii ei”. De asemenea, accentul este pus pe rolul edificiului după anul 1990, când a devenit catedrala reînființatei Episcopii Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.
Replica Bisericii Greco-Catolice
Reprezentanții Biserii Greco-Catolice contestă însă această prezentare și susțin că ea omite elemente esențiale ale istoriei edificiului. Potrivit poziției oficiale formulate după apariția materialului, biserica a fost construită de comunitatea românească greco-catolică din Baia Mare, iar protopopul Alexandru Breban, prezentat ca principal ctitor, era preot greco-catolic. Mai mult, greco-catolicii amintesc faptul că în anul 1930 edificiul a devenit catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș și că aici și-a desfășurat activitatea episcopul Alexandru Rusu, ulterior arestat de regimul comunist și mort în detenție, fiind astăzi recunoscut ca martir al credinței. Reacția critică în special formularea potrivit căreia credincioșii ar fi „revenit” la ortodoxie în anul 1948. În opinia greco-catolicilor, această expresie ignoră contextul istoric al desființării Bisericii Române Unite cu Roma de către regimul comunist, arestarea episcopilor, persecutarea clerului și confiscarea patrimoniului. „A vorbi despre o revenire liberă fără a aminti constrângerile și represiunea din acea perioadă înseamnă o denaturare a adevărului istoric”, susțin reprezentanții Bisericii Greco-Catolice.
Unde se află punctul central al disputei
În realitate, disputa nu privește existența actuală a catedralei sau activitatea religioasă desfășurată aici în ultimele decenii. Miza este memoria istorică a perioadei 1905–1948. Există un consens asupra faptului că edificiul a fost construit între 1905 și 1911 și că după anul 1990 a devenit sediul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului. Divergențele apar atunci când este discutată apartenența confesională inițială a bisericii și interpretarea evenimentelor din anul 1948. Pentru Biserica Ortodoxă, accentul cade pe continuitatea comunității românești și pe revenirea acesteia la ortodoxie. Pentru Biserica Greco-Catolică, anul 1948 reprezintă un moment de ruptură produs prin intervenția statului comunist, iar orice prezentare a istoriei care nu amintește acest context este considerată incompletă.
O rană care nu s-a închis
La aproape opt decenii de la desființarea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist, numeroase dispute privind patrimoniul și memoria istorică rămân deschise în România. Cazul Catedralei Istorice din Baia Mare arată că dezbaterea nu este doar una juridică sau confesională, ci și una legată de felul în care este scrisă și transmisă istoria. Dincolo de pozițiile oficiale, un fapt rămâne incontestabil: actuala Catedrală Istorică reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri religioase și identitare ale Baiei Mari, iar istoria sa completă cuprinde atât perioada greco-catolică de dinainte de 1948, cât și perioada ortodoxă care a urmat. Tocmai de aceea, istorici și reprezentanți ai ambelor confesiuni susțin de ani de zile că reconcilierea memoriei nu poate fi construită decât prin recunoașterea tuturor faptelor istorice și prin asumarea complexității trecutului.
