ATENȚIE ÎN PĂDURE – Sfaturile jandarmilor montani pentru culegătorii de ciuperci

Este perioada în care iubitorii de natură îmbină ieșirea la aer curat cu o activitate relaxantă și practică: culesul de ciuperci. Întrucât, așa cum știm, ciupercile cresc în special în zonele împădurite care se află la altitudini mai mari, există riscul să întâlnim în drumul nostru animale sălbatice, dar și să ne rătăcim. De aceea, cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem atunci când mergem la cules de ciuperci este să informăm jandarmii montani asupra traseului ales. Dacă ruta aleasă de noi este frecventată de animale sălbatice periculoase (cum sunt urșii, de exemplu), jandarmii vor preciza acest lucru și ne vor recomanda un alt traseu. Totodată, în cazul în care ne rătăcim și solicităm ajutor, intervenția lor poate fi mult mai rapidă dacă au fost informați asupra locației noastre.


Este important să nu pornim singuri la drum, există numeroase situații în care persoanele se rătăcesc în pădure și, din cauza faptului că sunt singure, intră în panică, fapt care îngreunează identificarea locului în care se află și recuperarea lor. Trebuie să mergem însoțiți de o persoană care cunoaște traseul, dar și care ne poate oferi sprijin sau poate solicita ajutor în caz de nevoie.


De asemenea, este esențial să cunoaștm specia de ciuperci pe care o culegem, unele ciuperci pot fi otrăvitoare. Este recomandabil să nu culegem decât ciuperci despre care avem certitudinea că sunt comestibile și pe care le-am mai consumat.


Încercăm să facem cât mai multă gălăgie în pădure, să batem cu un băț sau cu picioarele în pământ pentru a produce vibrații care vor îndepărta șerpii sau insectele veninoase. De asemenea, gălăgia îndepărtează urșii și animalele sălbatice mari.


Nu uităm nici de echipamentul adecvat pentru zonele muntoase și împădurite: bocanci, tricou, pantaloni lungi, șosete lungi, pelerină de ploaie și un rând de haine de schimb.


Pe toată durata călătoriei, vom avea în atenție grija pentru natură, păstrarea locurilor curate și depozitarea gunoiului numai în spații special amenajate.


Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit!

Dă share acestui articol:

Actualitate

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Atunțuri publice

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

ULTIMA ORĂ. Exercițiu de testare a Planului Roșu de Intervenție pentru un accident rutier cu victime multiple în Pasul Gutâi

Având în vedere Programarea exercițiilor privind managementul situațiilor de urgență în anul 2026, astăzi, 4 august, de la ora 18.00,

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,