A fost semnat contractul de finanțare pentru primul parc fotovoltaic din Baia Mare

Primăria Municipiului Baia Mare anunță faptul că ieri, 8 octombrie 2025, a fost semnat, la Ministerul Energiei,contractul de finanțare pentru înființarea primului parc fotovoltaic din Baia Mare. Valoarea totală a proiectului este de peste 19 milioane de lei cu TVA inclus, iar finanțarea va fi asigurată prin Fondul de Modernizare.

Parcul va fi construit în zona Cuprom, pe o suprafață de aproximativ 4 hectare și va avea o putere instalată de cel puțin 3MW. Durata de execuție a lucrărilor este de 16 luni. Îi mulțumesc prietenului nostru ministrul Bogdan Ivan pentru întreg sprijinul pe care ni l-a oferit pe parcursul etapelor de pregătire și aprobare ale acestui obiectiv de investiții, precum și pentru buna colaborare pe care am avut-o, o avem și sunt convins că o vom păstra și pe viitor, pentru băimăreni și pentru Baia Mare.

Pas cu pas, proiect cu proiect, șantier cu șantier, facem Baia Mare bine”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor pentru proiectul ,,Înființare Parc Fotovoltaic Baia Mare de minim 3000 kw” au fost scoase recent în achiziție publică. Proiectul  promovează investiţiile în sectorul de energie curată şi eficienţă energetică în vederea asigurării contribuţiei la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European, țintele stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice urmând ca, prin implementarea proiectului, să se reducă cheltuielile Municipiului Baia Mare.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului cel mai grav avariat de explozia dronei din Galați

foto Agerpress Generali România a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav afectat de explozia dronei din Galați,

Nicușor Dan: Drona prăbușită la Galați – rusească; nu vom minimaliza niciun incident care periclitează viața

Președintele Nicușor a anunțat că drona prăbușită la Galați este Geran-2, de proveniență rusească, subliniind că România nu va ignora

Poiana cu Narcise din Munții Maramureșului a adunat iubitorii de natură la un weekend de poveste

În perioada 29–31 mai 2026, Munții Maramureșului au fost gazda unui eveniment dedicat naturii, mișcării și comunității, organizat de Asociația

ATENȚIE – Cod galben de furtuni și ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă începând de luni,

Baia Mare găzduiește Adunarea Generală a proiectului european TIMBERHAUS

Baia Mare devine, în perioada 27–28 mai 2026, punctul de întâlnire al experților europeni în construcții sustenabile, odată cu organizarea

1 Iunie în Baia Mare: două zile dedicate copilăriei, jocului și bucuriei!

Municipiul Baia Mare îi invită pe cei mici, dar și pe părinți și bunici, să sărbătorească împreună Ziua Internațională a

Atunțuri publice

Primăria Baia Mare a recuperat un simbol: fostul sediu REMIN a intrat în patrimoniul municipiului

Municipiul Baia Mare marchează un moment de referință pentru comunitate, odată cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru fostul sediu REMIN

BREAKING NEWS – Explozie într-un spațiu comercial din Baia Mare

În urmă cu puține momente, o explozie a fost semnalată într-o încăpere a unui operator economic situat pe bulevardul Regele

Educația, în prim-plan în Baia Mare: licee, universități și ateliere interactive la Târgul Ofertelor Educaționale 2026

Municipiul Baia Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, organizează

COD GALBEN DE VÂNT – Rafale de până la 90 km/h anunțate și pentru Maramureș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș informează că, în data de 7 aprilie, este în vigoare o atenționare meteorologică

Precizări ale Primăriei Municipiului Baia Mare față de măsurile dispuse de DNA ce vizează arhitectul-șef al instituției

Primăria Municipiului Baia Mare a luat act de măsurile dispuse de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar care vizează arhitectul-șef al

TRADIȚIE ÎN INIMA ORAȘULUI – Târg de Paște în Baia Mare

Primăvara aduce, și în acest an, o atmosferă aparte în Municipiul Baia Mare. În perioada 2–12 aprilie 2026, Piața Libertății